Un demidulce, vă rog! august 1, 2009

- Hai să luăm un vinuleţ, să sărbătorim!, spune Lili entuziasmată. În ultima perioadă fusese tot mai îndepărtată de Nicky şi chiar crezuse la un moment dat că despărţirea este iminentă. Voia să fie ca o ultimă seară petrecută împreună, ca o sărbătoare a anilor petrecuţi împreună.

Au coborât până la magazinul din colţ de unde au luat un vin demidulce, ieftinuţ, la vreo 18 lei. Oricum nu prea mai aveau bani şi, la preţul ăsta, se gândeau ei, oricum nu aveau cum să se îmbete. Niciodată nu îndoiau vinul, îl dădeau repede pe gât şi ceea ce urma…

Beau rar, doar atunci când simţeau nevoia să sărbătorească ceva într-un mod special. Când nu aveau bani de restaurant, cumpărau un vin bun şi stăteau la poveşti. Nu voiau să se îmbete, chiar dacă nefiind obişnuiţi cu băutura, se ameţeau de la primul pahar.

-…aşa, deci pentru mine este o cauză pierdută. Omul ăsta gândeşte ca un copil de 14 ani şi niciodată nu o să se maturizeze, spune Lili plină de năduf.

Nicky o privea cu drag, cum gesticula şi cum limba începea să i se împleticească în gură. Băuse deja un pahar, era destul de obosită şi puţin transpirată. Emana un parfum dulceag – era obsedată de parfumuri, nu făcea excese, şi oricât de mult s-ar fi dat, mereu mirosea a lăptic.

Era drăguţă, aşa cum stătea picior peste picior, purtând un maieu subţire, prin care o  întrezăreau sânii micuţi şi rotunzi, era o combinaţie excitantă între un copil nervos şi o femeie care clocoteşte pe dinăntru.

N-o mai sărutase de câtva timp. Nici nu-şi dorise în mod special, dar acum fiecare mişcare a ei i se părea buimăcitor de excitantă. O dorea. Mult.

Luminile se sting.

Foto: www.publicradio.org

Noroceii ştiu de ce iulie 19, 2009

-Aş merge la “Poliţist, adjectiv”, dar am auzit că e destul de prost, spune Nicky în timp ce cotesc pe Academiei la pas uşor către Sherrif’s, acolo unde vor mânca o salată proaspătă de fructe.

- Da, şi eu am auzit că e destul de plictisitor. Cred că are o groază de timpi morţi.

- “Moromeţii” sau “Pădurea Spânzuraţilor”…astea nu au avut timp morţi, au fost foarte dinamice.

- Da, dar asta pentru că sunt filme-roman, care sunt inspirate de o scriere beletristică şi care îi urmează firul, care de altfel nu este plictisitor…

- Ai dreptate aici…Da, dacă sta să mă gândesc cred că toate celelalte filme care nu sunt după vreun roman, în afară de cele de acţiune, au tot felul de timpi morţi. Şi “Moartea domnului Lăzărescu”?

- Păi acolo timpii morţi înşişi au făcut posibilă moartea lui Lăzărescu. Cum ar fi fost fimul dacă nu ar fi fost moartea lui Lăzărescu? Cum ar fi fost dacă toată lumea s-ar fi agitat în jurul lui şi ar fi încercat să-l ajute? Ar mai fi murit? Asta era ideea filmului…

- Uite că la asta nu m-am gândit. Nu m mai citit interpretare asta, îi spune Nicky cu admiraţie lui Lili.

- Uite un norocel! spune Lili într-un suflet şi încercă să prindă.

Mai dăduse azi peste unul, încercă să-l prindă cu mâna stângă, dar mişcarea fu prea târzie ca să-l mai captureze. Nicky se amuză pe seama reacţiei ei copilăreşti şi nu înţelegea de ce voia să prindă acel puf banal.

- Da, eu când eram mică mereu prindeam norocei ca să-i scuip de trei ori şi apoi să-i bag în sân, ca să-mi poarte noroc.

Nicky râse şi se uită cu ea cu drăgălăşenie. Prinse pentru ea norocelul de pe Academiei şi i-l dăduse, dar ea îl pierdu din nou, ca mai apoi să-l pridă din nou. Îl înşfăcă cu repeziciune, îl scuipă de trei ori şi-l băgă în sân.

- Ce bine e de noroceii ăştia! Mi-aş dori să fu şi eu un norocel să mă pupe fetele şi să mă bage apoi în sân, să stau între ţâţişoare.

Lili se uită urât la el. Nu-i plăcea deloc faptul că vorbea la plural.

- OK, bine, bine, mi-ar plăcea să fiu un norocel şi să sta numai între ţâţişoarele tale…pentru că noroceii ştiu de ce, spuse el râzând.

Lili era acum mulţuită. Îi dădu un sărut tandru.

Foto: www.lilyanaway.blogspot.com

Pentru moment (Live blogging) iulie 18, 2009

- …şi domnul Prinţ de Conde ne protejează?

- Pentru moment, da, i-a răspuns Cardinalul.

Lili se uită la un film francez despre Louis XIV în timp ce Nicky serveşte ceva la bucătărie. I-a promis că mâine îi va face şi clătite, dacă tot a învăţat, cu condiţia să cumpere nişte dulceaţă.

Nu mai pot de cald. Este foarte, foarte cald şi la un moment dat al dupa-amiezii imaginaţia ei s-a cam încins. Păcat că nu a avut cine să-i ţină isonul, căci Nicky a fost ocupat.

S-au reîntâlnit de abia seara, după ora 9. Ea – puţin răvăşită din pricina somnului puţin agitat, iar el – obosit, cu fruntea încinsă de la atâta lucru. Amândoi au mâncat, separat, o farfurie cu crenvruşti şi câteva fructe. Ar fi vrut ceva mai frugal, dar deşi au petrecut întreaga zi în casă, le era foarte foame. De abia aşteaptă să treacă şi canicula asta, să se simtă şi ei oameni, nu doar porci care transpiră…

Ea este Cârlijel, şi el Prikokiţă – aşa se mai alintă câteodată. Înainte, el îi mai zicea şi Milkişor, de la ciocolata Milka, dar cum de vreo două săptămâni nu mai mănâncă aşa ceva, a rămas cu Cârlijel.

- Iubi, poţi să vii puţin, te rog?

- Acum, spune Nicky, dar în loc să se prezinte la comandă, se duce la baie. Are şi el necesităţile lui…

- Ce faci, Cârlijel?, îl întreabă ea, inversând porecla.

- Bine, Vaniuşa, vine răspunsul lui, în timp ce dă pe gât vreo jumate de litru de apă rrrrece de la frigider. Este încins şi ghiftuit, se vede asta după faţa lui roşie şi burtica mai evidenţiată. Se aşază, într-un sfârşit lângă ea…

- Măi, pisicuţă!

- Ce vrei, măi?

- Uită-te la ea, cum stă aşa dezbrăcăţică, cu piersicuţele în vânt…Să descarc un film, ceva?

- Da, veni răspunsul ei, puţin distrasă şi de film, şi de postare.

Foto: www.azero.ro

Vreau să ne despărţim iulie 14, 2009

- Hai, până când ajungi tu la capat, eu mai fac rondul ăsta şi te prind din urmă, ok?

Nici nu aşteptă răspunsul ei, că o şi zbughi în fugă pe o alee mai întunecată din parc. Era obosită, nu mai avea chef de alergat şi s-a gândit să-l aştepte în stand-by. Au trecut trei minute, apoi cinci şi chiar zece şi nici urmă de Nicky. În acest răstimp, joggerii au mai făcut două ture de parc.

Lili începu să se gândească numai la nenorociri: dacă i-a dat cineva în cap, dacă s-a împiedicat, dacă a luat-o prin altă parte şi acum nu o mai găseşte. Ar fi vrut să plece în căutarea lui, dar aleea era cufundată în beznă şi-i era frică. Se hotărî să-l aştepte acolo unde s-au despărţit. Întotdeauna, dacă se pierdea de cineva, stătea pe loc, nu pleca din locul de despărţire. Într-un final, tot urmau să se întâlnească. Trebuia doar să aibă răbdare…

- Ce faci? Te-am căutat, de ce ai rămas aici?, o întrebă Nicky respirând cu greutate. Ajunse şi el în locul de întâlnire, după ce o căutase tocmai în partea cealaltă a parcului.

- Băi prostule, cum ne-a fost vorba? Ai zis că faci un rond şi revii aici. Eu te-am tot aşteptat, şi nici mobilul nu-l ai la tine!

- Ba nu, tu eşti proastă, că stai aici ca plăcinta în loc să alergi! Ai să te faci ca o balenă şi eu nu vreau să fiu cu o balenă. După faza asta, chiar că nu mai e nicio şansă. Vreau să ne despărţim!

Nu era pentru prima dată când se punea problema despărţirii, mai serios sau nu. Se întâmplase de multe ori, de aceea Lili nu schiţă niciun gest de uimire sau grijă. Îi dădu un sărut forţat, puţin sărat de la transpiraţie, dar suficient de apăsat ca să-l facă să zămbească.

S-au mai certat şi pe drumul spre casă, dar noaptea i-a găsit tot îmbrăţişaţi, el cufundat în pletele ei proaspăt spălate.

Foto: www.thebachelorpadradio.com

Promite-mi iulie 13, 2009

- Iubitule, promite-mi că nu o să ajungi un burtos scârbos care o să-şi înşele iubita sau nevasta cu vreo curvă!, îi spune Lili uitându-se cu o drăgălăşenie umbrită de grijă.

Grija de a nu ajunge ca iubitul ei să nu ajungă ca diplomatul din Chişinău care şi-o trăgea cu o piţipoancă. Da, şi-o trăgea, ăsta este cel mai potrivit cuvânt pentru ceea ce tocmai a văzut ea pe site-ul oripilantului tabloid. Nu-i venea să creadă, pentru a nu-ştiu-câta oară, că unii indivizi pot fi aşa animale dizgraţioase. Îngrozitor!

Iubitul se relaxa în faţa unui joc online. Întrebarea ei veni ca o surpriză, crezu că glumeşte, dar uitându-se apoi în ochii ei ca de căprioară speriată, a mângâiat-o uşor pe frunte, zicându-i:

- Nu, bineînţeles că nu, de unde ai mai scos-o şi p-asta!

Lili nu-i dădu detalii. Nu voia să-i umple capul cu tot felul de prostii. Pornografia, la fel ca si pe ea, îi dădea senzaţii de greaţă. Maxim un film erotic soft suporta, restul era de domeniul animalelor, frustraţilor, neiubiţilor.

Neiubiţilor…ce păcat că are un sens aici negativ. Nicicum precum necuvintele lui Nichita Stănescu. Apropo de mari poeţi…Întrebarea îi stăruie şi acum în minte, nu neaparat în legătură cu Nichita, ci în general – cum puteau aceste minţi luminate, aceste genii neînţelese, aceste frunţi boltite să fie într-atât de animale şi să se întindă cu toate şteoarfele? Oare era atât de greu să obţină dragostea curată a unei femei şi să-şi dăruie întâi sufletul şi mai apoi trupul? Tocmai ei, care vorbeau atât de mult despre iubire?

Foto: www.studentie.ro

E deja 11! iulie 11, 2009

10.41

Nicky doarme cu spatele la Lili. Sună alarma de la telefon. E timpul să plece să facă jogging. Stabiliseră cu o zi înainte că nu mai merg seara, când mai mereu plouă, ci dimineaţa, şi că se vor trezi la 9,00 ca să meargă în parc. E deja 10.41 şi Lily e încă pe jumătate adormită. Să se trezească, să nu se trezească…nici ea nu ştie; îl priveşte pe iubit. Zulufeii blonzi de pe ceafă îi înmoaie inima şi se lasă cuprinsă de o drăgălăşenie ca atunci când priveşti la un bebe. Îl strânge în braţe, îl sărută pe obrazul un pic transpirat de la căldură şi-i şopteşte bursucului:

- Mai mergem la jogging? E deja 11 aproape!

- Mh…mârâie el, strângând ploapele de parcă s-ar agăţa cu ultimele forţe de un vis drag.

Poate că o visează chiar pe ea sau poate că nu. Poate că visează altă fată.

De multe ori, iubitul se trezeşte dimineţa cu un chef nebun să o sărute. De cele mai multe ori, se loveşte de un refuz; dar nu unul ferm, ci unul suficient de fragil ca să-l întărâte şi mai multe şi să-l facă să-şi impună şi mai mult forţa. O forţă drăgostoasă, masculină, excitantă.

Alteori, ea se ridică din pat, iar el fuge după ea prin toată casa, până o cuprinde iar în braţe. O ţine prizonieră până o sărută cu nesaţ.

Iubitul nu dă semne că ar vrea să se trezească. O sărută leneş pe frunte şi o aduce la pieptul lui. Stau îmbrăţişaţi încă o jumătate de oră. După-amiaza îi prinde tot în pat, ca doi frumoşi din pădurea adormită.

Foto: www.bookjoe.com

Parcă Mozart avea flaut iulie 6, 2009

- Ce muzică ai pus, e cumva Mozart?

- Nu, e Vivaldi, nu recunoşti melodiile astea vesele, optimiste?

- A, ok, am auzit flaut şi am crezut că e Mozart, spune el.

Lili s-a aşezat în pat, lângă el. O dor puţin picioarele de la atâta mers prin oraş şi la cumpărături – pantofii cei noi, roşii, gen Dorothy din Vrăjitorul din Oz au ros-o îngrozitor azi şi a trebuit să fie cu adevărat Inimă de Leu ca să suporte băşicile şi rănile provocate până acasă.

E aproape zece şi nu au mai ieşit din casă ca să facă puţin jogging din cauza unei sâcâitoare ploi de vară. E tristă, ea ar fi vrut să mai dea puţin din burtica umflată de atâtea fructe, dar el era prea absorbit de un joc..De altfel, un joc de fete, consideră ea, dar cum el este băiat de casă şi asta îi convine, îl lasă să stea în faţa laptopului ore întregi.

- Uh, ce scârboasă eşti! îi spune el, uitându-se la plasturii folosiţi lăsaţi pe noptieră.

Ea nu zice nimic, stă în continuare lângă el, citind din Caragiale. Citeşte High life şi se amuză teribil. Iniţial, îşi luase cartea pentru momentele petrecute pe veceu. Pentru ea, lectura pe veceu a evoluat în timp – de la cititul ingredientelor de pe detergenţi şi paste de dinţi, până la ziare, reviste şi chiar romane.

La începtut, lui Nicky i s-a părut un obicei ciudat, dacă nu chiar scârbos, dar mai apoi s-a obişnuit şi el aşa. Acum, şi el pleacă la baie cu un ziar la subraţ şi iese, parcă, mai fericit, mai îmbogăţit spiritual.

Aşa, deci, întorcându-mă la Caragiale. Ziceam că săracul Caragiale a fost mai întâi la baie, mai apoi a ocupat un binemeritat loc pe noptieră…

- Eu mă duc să fac un grătar, spune el.

- Ok, dar să ştii că eu nu mănânc, zice ea, privindu-şi burta umflată. De vreo cinci zile încoace, o tot strigă “durdulia” şi asta nu-i convine deloc. S-a decis să slăbească, a început deja să mănânce mai “uşor”, dar tot are o problemă cu apetitul.

- M-am răzgândit, lasă că mănânc un măr, spune el şi se aşază din nou în faţa calculatorului.

Foto: www.ondemandbooks.com

două piersicuţe aromate cunosc pe lume (live blogging) iulie 5, 2009

- …cu vârfuleţele-n sus, spune el privind cu poftă.

- Hai, vrăjeşte-mă în continuare! spune ea, în timp ce răsfoieşte aproape dezinteresată un ziar online.

- Vrăjitoare mică ce eşti!

- Da de ce sunt vrajitoare? spune ea, cu o falsă nedumerire.

- Păi ce tot le arăţi?

Iubitul nu mai primeşte niciun răspuns, iar între timp ei i-a venit mirifica idee să încerce un live blogging. Din păcate, el a adormit deja, aşa încât acum este singură la calculator…Parcă s-ar culca, dar mai stă puţin.

A fost o zi grea, obositoare, plină de nervi pentru ambii. Nu s-au certat între ei, dar ea are o problemă de rezolvat şi de o săptămână se tot zbate să ajungă la un rezultat. Din pacate, Bucureştiul te învaţă din nou şi mai apoi încă o dată că este nevoie de răbdare, mai ales când nu ai bani şi trebuie să te străduieşti din greu pentru orice.

Apoi, seara, s-au în faţa laptopului lui să vadă Labor Pains, o comedioară uşurică, previzibilă, numai bună de adormit pe ea. Dar nici aşa nu a mai venit venit somnul şi cei doi s-au uitat şi la un al doilea film – siropos, destul de previzibil, romantic – If Only.

- Ok, deci două filme proaste. Parcă nu ne-a ajuns primul, trebuie să-l vedem şi pe al doilea. Ai văzut unul, l-ai văzut pe al doilea şi dacă tot nu te-ai săturat, mai bine ia un Rambo, că ăla sigur o să-ţi placă – spune el, polemizând cu sine însuşi.

Ea râde, el e pus pe glume, în timp ce răsuceşte un zuluf de-al ei între degete. Adorm îmbrăţişaţi, în poziţia fetală, aşa cum îi place lui să doarmă. Mai încolo, se vor răsturna şi vor dormi pe burtă, aşa cum îi place ei să doarmă…

Foto www.stan.uio.no

Ce tăcut eşti iulie 2, 2009

- Foarte bună salata asta Midi. Chiar e ok, nu mă aşteptam. Şi e ok şi ca preţ…

- Îhî, spune el dând din cap.

Servesc masa mai departe, în linişte. Doar zgomotul din jur îi deranjează, dar nu au ce face. Au căutat o masă afară, dar toate erau ocupate. Aşa e când vii să mănânci la Mc.

Ies din fast-food şi se îndreaptă spre casă.

- Mi-e aşa o poftiţă de un pepenoi. Dar unul mare, XXXXL…spune ea, în timp ce îi strânge mâna şi-i zâmbeşte cu subînţeles.

Pentru el, cuvântul pepenoi întotdeauna i-a sunat un pic pervers. Poate pentru că la început, când de abia se cunoşteau, îi plăcea să-i spună că are un funduleţ ca un pepenel. Acum, când iubita lui are cu vreo 13 kile în plus (încă arată ok, nu a fost niciodată prea slabă, dar acum are un pic de burtică şi ceva mai multe şunculiţă pe coapse), ar vrea să-i zică pepenoi. Dar nu o face – păstrează gândul pentru atunci când şi ea, la rându-i, va râde de burta lui (căci şi el s-a îngrăşat, de unde şi alintătura de bursucel).

- Bine, hai să-ţi iau un pe-pe-noi, spune el apăsat, în timp ce se gândeşte că iar trebuie să ducă cojile la gunoi – lucru care, de altel, îi displace.

Şi mama lui e mare amatoare de pepene, dar de când taică-su e plecat, nu a mai avut cine să ia pepeni în casă şi s-a mulţumit cu merele preferate.

Dar ea, iubita lui, nu se mulţumeşte cu una-cu două. Într-o zi, l-a trimis să-i ia pepene verde, iar el s-a întors acasă cu unul galben. Pesemne îi fusese puţin lene şi, în loc să ia pepene verde de la magazinul de peste drum, a luat unul galben de la cel din colţ. Când a intrat pe uşa cu pepenele galben, Lili a făcut criză de nervi. A început să ţipe, l-a înjurat şi, printr-o mişcare graţioasă, cu mâinile pline de detergent de vase, i-a aruncat pepenele galben pe jos.  Fructul s-a făcut zob şi arăta ca o balegă proaspătă pe gresia alb-neagră.

Ironia făcuse ca pepenele respectiv să fie foarte bun şi dulce…S-au împăcat, nu era pentru prima dată când iubita lui, foarte capricioasă şi alintată, făcea astfel de crize. Nu o ţineau mult – mai mult de 5 minute nu ţipa şi după era mai mult îmbufnată decât supărată. Mai mereu îşi dădea seama mai apoi că a greşit şi se agăţa copilăreşte de gâtul lui în căutarea unui sărut de iertare. De cele mai multe ori, îl obţinea, după lungi pisiceli.

Începuse se picure deja. El ar fi vrut să renunţe, să nu mai meargă după pepene şi să intre în casă cât mai curând. Îi ia, până la urmă, un pepene mare, dulce şi zemos.

Foto: www.sheknows.com

Nu uita să-ţi iei umbrela… iulie 2, 2009

Intră în camera scufundată în semiînturic. E o după-amiază răcoroasă, cu ploaie măruntă şi lipicioasă. Ea stă în pat, pe jumătate adormită, învelită cu o pătură până la gât, iar picioarele îi atârnă leneş în afara patului.

- Ce-ai păţit, te simţi rău? Şi pe mine mă deprimă ploaia…

- Nu, nu e de la ploaie…mă simt un pic obosită. Ploaia mă face somnoroasă.

Se aşază pe pat, lângă ea şi o cuprinde gingaş în braţe. Ea se cuibăreşte lângă el. Se simte aşa de fericită când o îmbrăţişează, ca un nou-născut.Dintr-un gest reflex, părintesc aproape, el începe să o mângâie încetişor pe frunte. Are fruntea înaltă, boltită şi părul un pic aspru de la fixativ. E moleşită de tristeţea ploii şi de mângâierea liniştitoare a iubitului.

Mereu adoarme în braţele lui după ce o mângâie, iar el mereu aţipeşte după ce şi-a mângâiat păpuşica, cuibărindu-şi nasul în pletele ei. Îi place să o simtă, să o miroasă, şi crede sincer că pielea iubitei lui e din lăptic. Din lăptic, nu din lapte, aşa cum îi place lui să spună.

- Nicky, hai, te rog, nu adormi, du-te la facultate…să nu întârzii, că nu se ştie cât durează şedinţa şi nu aş vrea să o pierzi.

El scoate doar un “mh…” difuz şi o strânge şi mai tare în braţe, în timp ce o cuprinde uşor cu piciorul. Acum o simte şi mai aproape.

- Ai două căpşunici aici, două bursuciţe mici…mh…ce le-aş păpa!, spune el în timp ce o pipăie.

- Gata, Nicky, stai liniştit. Hai, du-te odată. Se desparte cu greu de ea, nu înainte de a o săruta pătimaş şi de a-i da un sărut fugar pe piept. Mereu are un zâmbet ştrengăresc pe faţă atunci când reuşeşte să fure un sărut.

Îl urmează şi ea. El se încalţă şi ea se aşază la masa din bucătărie să mănânce câteva felii de pepene galben.

- Să nu uiţi să-ţi iei umbrela, iubi…Paaa!

- A, da!

Ia umbrela şi închide uşa în urma lui.

Foto: www.art.com